Social Icons

.

11 July 2013

Recenzie: Cronica Focului de John Stephens



KATE: Cea mare. Singura care îşi aminteşte de părinţi. A promis să-şi protejeze fratele şi sora până când se întorc. MICHAEL: Iubeşte cărţile, e slăbuţ, terorizat de cei mari la orfelinat (cumva, ochelarii lui sfârşesc mereu în toaletă). Îi plac mult poveştile cu magie, în special cele care au şi pitici. EMMA: Cea mai mică şi mai războinică. Devotată surorii şi fratelui ei. Crede că Michael e un ciudat fără speranţă. Dar va lua la pumni pe oricine altcineva gândeşte la fel. I-a aruncat în secret lui Michael ochelarii în toaletă. De două ori. Împreună vor învăţa că: 1.,,Magia e reală. 2.,,Emma cunoaşte expresia "te rog". 3.,,Doar ei pot salva lumea.

Cartea poate fi comandată AICI!


Mulţumesc Librăriei RAO pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!


“The point of life isn't to avoid pain. The point of life is to be alive! To feel things. That means the good and the bad. There'll be pain. But also joy, and friendship and love. And it's worth it, believe me.”

     Nu am cuvinte….pur şi simplu nu mai am cuvinte şi lacrimi pentru că al doilea volum m-a dat complet peste cap. Dacă primul volum m-a făcut să sar în sus de fericire şi să mă bucur alături de protagonişti al doilea mi-a lăsat ochii în lacrimi şi inima cât un purice neştiind ce avea să urmeze.
     După cum spune profeţia cei trei copii Kate, Michael şi Emma trebuie să reunească cele trei cărţi, numite
Cărţile Începutului. Prima carte, Cartea Timpului sau Atlasul a ales-o pe Kate, a doua carte Cartea Vieţii sau Cronica l-a ales pe Michael, iar ultima carte, Cartea Morţii îi va reveni Emmei.

     După o luptă extraordinară datorată curajului acestor copii pentru a salva alţi copii, dar pentru asta copii au trebuit să se întoarcă în timp, mai exact cu 15 ani pentru a salva Cambridge Falls şi pe locuitorii săi. Cei trei reuşesc cu greu să facă asta, iar când Kate este obligată de către contesă să-şi folosească puterile pentru a-i aduce Atlasul, fata se supune, dar doctorul Pym îl invocă pe stăpunul contesei Magnus cel Teribil, care o distruge pe aceasta şi dispare în neant, dar nu înainte să o avertizeze pe fată că se va întoarce după ea.

     Trimişi înapoi la Casa de copii Edgar Allan Poe, singura cale de a comunica, cu vrăjitor este lăsând scrisori într-un copac în speranţa că acesta le primeşte şi chiar aşa se întâmplă spre norocul acestora. Nu trece mult timp, de la ultima viziune a lui Kate despre un bărbat atroce care îi vânează că o ceată de strigoi vin după ei. Din păcate una dintre creaturi o prinde pe Kate, iar aceasta pentru a-şi proteja fraţii se hotărăşte să călătorească în timp, pentru a scăpa de creatură.

     Emma şi Michael sunt salvaţi de vrăjitor, care ajunge fix la ţanc. Acesta îi duce pe copii în Italia unde află de la un vechi prieten că unul dintre gardienii, care a ascuns cronica a fugit din ascunzătoare şi s-a îmbolnăvit, dar înainte să moară se spune că ar fi lăsat o hartă către Cronică.

“Dragons are notable for their lust for gold, not a bad quality taken in moderation. 
Dragons are immune to fire, obviously. All dragons are terrifically vain, indeed as to who is more vain, a dragon or an elf, I would not want to be the one to decide. Hint: an elf. A dragon should never be engaged in conversation as they are inveterate liars and tricksters, though if you're actually talking to a dragon, you're pretty much toast anyway. Never, ever call a dragon a worm, no matter how much they're asking for it.”

     Cei trei găsesc mormântul gardianului, iar Michael rezolvă ghicitoarea, conectându-se cu Cronica. Cei trei fuseseră urmăriţi de Rourke, mâna dreaptă a lui Magnus, vrăjitorul rămâne în urmă pentru a le da timp copiilor să scape. Aceştia sunt salvaţi de Gabriel prietenul Emmei şi un războinic fantastic. El se bazează pe Michael pentru a-i ghida în aventura lor în căutarea Cronicii. Ajungând în Antarctica cei doi se lasă ghidaţi de băiat şi ajung la o fortăreaţă unde întâlnesc un gardian - ultimul gardian din ordin- care le povesteşte cum a salvat Cronica şi a apărat-o secole de-a rândul. Din păcate Emma fusese îngheţată de către acesta pentru că era mult prea violentă după spusele lui. Pentru a o aduce la viaţă Michael trebuie să facă dragonul - păzitorul Cronicii - să-i aducă, cartea pentru a o trezi pe Emma. Din păcate surpriza tânărului este pe măsura aşteptărilor.

      Cât despre Kate, ea ajunge în 1889 chiar cu două zile înainte de Separare. Aici îl întâlneşte pe Rafe un băiat tulburător, care o salvează de nişte diavoli, care vroiau să o răpească. El o duce la biserica unde locuia atât el cât şi alte zeci de copiii salvaţi de doamna Burke. Dar asta nu e tot! Copii aceştia sunt foarte speciali, sunt magici. Interesant nu? Ei bine aparent înainte de Separare oamenii îi foloseau pentru fabricarea hainelor magice şi pe lângă asta îi înfometau şi băteau, dar pentru asta există o doamnă Burke cu un suflet extraordinar, care a salvat aceşti copiii.

     Tulburătorul băiat care i-a invadat mintea lui Kate este periculos, într-un mod atât de sălbatic încât o înfioară şi nu într-un mod plăcut. Oricât ar încerca fata să se ţină departe de el nu reuşeşte. Îşi doreşte să-l ajute, să-i vindece rănile adânci din inimă, dar destinul lui este pătat. Acesta trebuie să aleagă, iar fata trebuie să se întoarcă la fraţii ei, dar cum? Era blocată în 1889 fără atlas, fără bani, fără nimic. Singura şansă a ei era să găsească un vrăjitor puternic, care să o ajute.

     Din păcate aceasta îl întâlneşte pe faimosul Magnus cel Teribil şi va afla lucruri, pe care mai bine nu le afla, care mai bine nu îi pătau inima cu răni deschise, care sângerau din ce în ce mai tare. Oare de câtă suferinţă este capabil un om pentru cei dragi? Dar pentru familie? Oamenii se schimbă, dar dacă au de ales şi ceva se schimbă astfel încât alegerea lor să nu mai depindă de ei, să fie nevoiţi să o facă. Opţiunea cea mai înfricoşătoare din lume încolţeşte în mintea fetei, dar nu poate să o facă nu are cum, nu e capabilă să accepte asta deocamdată.

     Relaţia lui Kate cu fraţii ei nu conteneşte să mă impresioneze până la lacrimi, bunătatea lor şi curajul sunt două atuuri care mă fac să mă înclin în faţa lor. Nu am mai citit şi nici simţit o legătură atât de puternică între personaje, atât de bine realizată. M-am bucurat alături de ei, am plâns, panicat, enervat şi resemnat alături de ei.

     Finalul a fost sfâşietor am plâns şi iar am plâns pentru că nu ştiam ce altceva să fac sinceră să fiu. M-am lăsat în voia lacrimilor, până când acestea au dispărut definitiv.

     Dacă Michael va reuşi să facă dragonul să-l asculte, dacă Kate va reuşi să se întoarcă înapoi, iar dacă Rafe va face alegerea corectă nu vă pot spune. Citiţi şi veţi afla!


Nota mea 5/5:
feather-detail-horz

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates