Recenzie: Num3re de Rachel Ward

  

     

Atunci când vezi numerele tuturor, viaţa nu este uşoară. Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea. În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat. Un thriller de debut captivant, îndrăzneţ, cu un final complet imprevizibil.

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

“You get use to someone—start to like them, even—and they leave. In the end, everyone leaves.”

Sunt momente, pe care ne dorim să le uităm, de care fugim cât de repede putem, care nu ţin neapărat de noi ci de soarta crudă şi nemiloasă. Unul dintre acele momente este MOARTEA!

Jem este o fată de 15 ani cu un secret terifiant, care i-ar lăsa muţi pe cei slabi de înger şi i-ar face pe cei duri să îi acorde respect. Acest secret o urmăreşte încă de la naştere, dar niciodată nu a înţeles cu adevărat puterea harului ei până într-o zi. 10/10/2001 o dată banală pentru unii oameni, dar crucială pentru mama lui Jem. În urmă cu patru ani aceeaşi dată fatidică este întipărită clar în ochii mamei sale, o dată pe care numai ea o poate vedea, dar nu-i ştia însemnătatea, dar o află patru ani mai târziu, când medicul legist scrie pe certificatul de deces 10/10/2001.

“It's okay to talk about it. Death is so normal, I don't know why everyone gets so hung up about it. We all have to deal with it. Most people that you talk to have lost someone, but nobody talks about it.”

Cum ar fi dacă am putea vedea data morţii celorlalţi? Părinţi, rude, prieteni ş.a.m.d cum ar fi dacă am şti exact când ei nu vor mai fi? Ar conta? Ar ajuta cu ceva? Eu cred că nu! Niciodată nu am fost de acord să pui un fel de “dată de expirare” asupra unei persoane. Corect toţi vom muri într-o zi, dar acea zi nu ar trebui ştiută de nimeni. Nimeni nu merită să trăiască astfel.

“And then, a strangely comforting thought trickled through me—I had nothing, so I could do anything now. Anything I wanted. I had nothing left to lose.”

Consider că acest lucru, este ceva mult prea intim, personal, dar Jem din păcate este forţată de unele persoane să se uite în ochii lor şi fără voia ei să le vadă sfârşitul, să le estimeze timpul pe care îl mai au pe acest pământ.

Niciodată nu s-a ataşat afectiv, întotdeauna a încercat să păstreze distanţa de persoane în general. După moartea mamei a fost plasată dintr-o casă în alta până când a ajuns la Karen o femeie din Londra care mai avea doi copii gemeni. Jem nu este prea încântată, dar se pare că Karen, chiar încearcă să o înţeleagă.

“We know it, but chose forget it. Is too much hard to bear. Yesterday, you made me realize that: we chose forget.”

Acomodarea la noua şcoală poate fi dificilă, mai ales când ai un asemenea har şi începi fără voia ta să te ataşezi de cineva. Exact s-a ataşat! Acest băiat negru, înalt de 1.90, deşirat şi optimist fără măsură numit Spider, o cucereşte iremediabil.

“And just when I though things were starting to get better, everything had gone wrong again.”

Totul începe când cei doi merg într-un parc de distracţii unde Jem vroia să se dea în Ochiul Londrei, dar aceasta zăreşte în ochii oamenilor aşezaţi la coadă aceeaşi dată a morţii, care coincidea cu ziua respectivă. Ea se sperie şi fuge urmată de Spider. Cum era de aşteptat numerele nu dau greşi, iar cei doi sunt obligaţi de împrejurări să fugă. Bunica lui Spider pare să fi ghicit darul ei şi o pune să-i promită că îi va proteja nepotul, dar din păcate Jem nu poate promite ceva ce nu ţine de ea.

Aventura lor este fascinantă, hotărârea de care cei doi dau dovadă mă fac să vreau să am aceeaşi voinţă şi putere fizică şi psihică, pe care au avut-o ei. Pe parcursul acestei călători, sentimentele lor de prietenie escaladează, aceştia ajungând să fie dependenţi unul de celălalt.

“He loved me and I loved him, but the number in my head was telling me that he was going to die today. And the numbers had never been wrong.”

Jem întotdeuna a fost o fire rece şi distantă, căreia nu-i plăcea să fie atinsă de străini, cu atât mai puţin să se ataşeze de ei, dar cu Spider era altfel, el a găsit fisura din scutul ei şi a pătruns, încăpăţânat să nu iasă prea curând de acolo. Niciodată fata nu a mai fost tentată să spună cuiva numerele, dar băiatul pe care-l iubea era în pericol şi trebuia să-l avertizeze, dar cum?

15/12/2010 data morţii lui Spider, care se apropia agonizant de repede. Jem se confruntă cu o dilemă, dacă i-ar spune ar conta? Îi poate schimba destinul, numerele sunt oare greşite? Sunt în imaginaţia ei?

Asta nu o ştie decât ea, chiar dacă numerele nu au dat greşi, niciodată să nu spui niciodată.

“Nothing makes any sense. Nothing means anything. You're born, you live, you die. That's it.”

O carte extraordinară cu un final neaşteptat, puţin previzibil pe alocuri, dar foarte surprinzător totuşi. Nu am mai citit o carte cu o asemenea idee originală din punctul meu de vedere şi chiar cred cu tărie că ar trebui să daţi o şansă acestei cărţi. Este o lectură uşoară, cu o lecţie de viaţă simplă şi anume că „omul este muritor” din păcate.

Dacă doriţi să aflaţi răspunsurile întrebărilor mele, atunci citiţi cartea şi aflaţi dacă Jem va reuşi să păcălească moartea.

“I was tired of being me.”

Îi ofer acestei cărţi nota 4/5