Recenzie: Fecioara şi căpcăunul de Michel Tournier

Cum a putut Ioana d'Arc, o fiinţă aşa de lucidă şi sensibilă, să îl accepte ca tovarăş pe Gilles de Rais, care trebuie să fi fost un copil vicios, un adolescent pervers, un tânăr plin de cruzime, a cărui monstruozitate continuă să ne revolte şi să ne fascineze atât de mult timp? La această întrebare încearcă să răspundă Michel Tournier, creionând destinele acestor două personaje, încrucişându-le, reîntâlnindu-le sau despărţindu-le.

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO  pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

     O carte fascinant de gotică, sumbră şi întunecată cum rar veţi mai întâlni. Nu am crezut că-mi va fi atât de greu să evaluez o asemenea capodoperă, dar adevărul e că am intrat într-un impas. Nu ştiu ce notă ar trebui să-i dau acestei cărţi, dar pe măsură ce o să vă scriu mai multe despre ea o să încerc să-mi dau seama cât ar merita.

     Totul începe în anul 1429, pe 25 februarie mai exact când tânăra Ioana d’Arc apare la curtea Delfinului Carol. Ea se afla acolo pentru a-l ajuta pe Carol să fie încoronat, spunând că a fost trimisă de sfinţi.

     Ioana este o Fecioară pură şi nobilă, femeia-băiat cum a fost numită. Hulită şi denigrată fără pic de milă, dar şi iubită şi respectată de oamenii pe care i-a salvat.

Tânărul nostru Gilles de Rais a primit titlul de mareşal al Franţei luptând alături de Ioana şi jurându-i că o va urma pretudindeni, chiar şi în Rai sau în Iad.

     Cu promisiunile nu e de joacă un lucru foarte important care ne învaţă această carte. Să nu promiţi niciodată ceva dacă nu depinde de tine sau e prea mult pentru a o scoate la capăt.

     Asta s-a întâmplat şi cu promisiunea lui Gilles, dar vom reveni mai încolo la acest aspect.

     Ioana reuşeşte să-şi îndeplinească misiunea Carol este încoronat, iar ea este obligată să suporte mofturile şi caracterul infect şi delăsător al acestul ins, care a avut parte de toată susţinerea ei. Fata nu se lasă şi reuşeşte să câştige câteva lupte cucerind mai multe teritorii, dar este rănită la genunchi şi obligată să renunţe deocamdată la luptă. Atunci Gilles îi face promisiunea aceea sumbră ajutându-se de sângele din rana fetei se leagă de ea pe vecie.

     Nu se ştie cum sau de ce nici eu nu am înţeles ce a fost în capul său, dar Gilles dispare, iar Ioana este obligată să lupte singură, neavând parte nici măcar de susţinerea regelui. Din păcate aceasta este prinsă şi condamnată de către Biserică pe rug pentru nişte lucruri total aberante. Gilles ajunge prea târziu şi nu pote decât să-i audă glasul sfâşietor urlând numele Domnului.

     Distrus şi răvăşit până în adâncul sufletului, metamorfoza baronului începe şi aşa va deveni unul dintre cei mai de temut criminali ai Evului Mediu.

     Confesorul său Blanchet nu face nimic pentru a-l opri ci devine complice tăinuind atrocităţile care se petrec în casele acestui Diavol fără suflet. Neştiind ce să mai facă el apelează la un răspopit numit Prelati din Florenţa, care în loc să-l aducă pe calea cea dreaptă pe Gilles îl împinge şi mai mult în prăpastia întunecată, aprobând sacrificiile umane în cinstea Satanei.

     E foarte greu să înţelegi o asemenea carte plină de întuneric, unde nimeni şi nimic nu se trezeşte din pura răutate care îi înconjoară. Totuşi finalul cărţii m-a făcut să privesc această operă într-o cu totul altă lumină şi m-a făcut să reflectez la foarte multe lucruri.

     Poate fi privită ca o lecţie de izbăvire şi sacrificiu suprem. Nu recomand cartea decât persoanelor care sunt convinse că vor să intre în această lume sadică şi goală, pe care Michel Tournier ne-o prezintă extrem de specific din punct de vedere istoric.

     Mai trebuie menţionat că Gilles de Rais a fost sursă de inspiraţie pentru personajul Barbă albastră.

     Îmi pare rău că nu pot da o notă mai mare, dar un aspect crucial m-a făcut să dau această notă.

Nota mea 3/5: