Social Icons

.

24 January 2014

Ofertă Litera!



    Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiţă evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopţii, împreună cu părinţii ei, de poliţia franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera. Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulţi ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franţei. În timpul investigaţiei sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existenţă. Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franţa aflată sub ocupaţie şi rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.

Poate fi comandată AICI la preţul de 16 lei!


    În arhipelagul St. Hauda's Land se petrec lucruri neobişnuite. Ceaţa dezintegrează orizontul în straturi nemişcate de aer, stânci ameninţătoare îţi întorc privirea, în mlaştini nesfârşite zboară vite cu aripi de fluture şi se ascund secrete întunecate, o creatură transformă totul în alb dintr-o singură privire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri, iar Ida MacLaird se transformă treptat într-o statuie de sticlă. Căutarea unui leac pentru această boală neobişnuită îi oferă Idei întâlnirea cu bărbatul pe care îl va iubi până la moarte: Midas Crook, un singuratic, un inadaptat care caută să fotografieze raza de lumină perfectă. În timp ce Ida acceptă cu resemnare metamorfoza în sticlă, Midas, la rândul lui, trece printr-o metamorfoză cu mult mai dureroasă: aceea de a redeveni om. O poveste melancolică, ai cărei eroi se definesc prin deciziile şi indeciziile trecutului lor, iar iminenţa morţii pare aproape tangibilă. Romanul scriitorului britanic Ali Shaw, o fabulă magică despre destin, este o combinaţie emoţionantă de mituri nord-europene, realism psihologic şi fantasy şi un debut promiţător.

Poate fi comandată AICI la preţul de 16 lei!


    Un tată aflat în închisoare pentru că şi-a ucis copiii, îi scrie soţiei despre revelaţia de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiţă îşi ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile unei femei lipsite de conştiinţă; în adolescenţă, un fiu îşi părăseşte aparent fără motiv familia şi ajunge să trăiască asemenea unui vagabond, dispreţuind valorile societăţii moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sophia Kovalevski, matematician şi scriitor talentat, se luptă cu efectele succes lui asupra relaţiei de cuplu.

Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi aşteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete şi încordări interioare indescifrabile din exterior.

Poate fi comandată AICI la preţul de 16 lei!

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates