Social Icons

.

19 April 2014

Editura RAO aduce un omagiu autorului Gabriel Garcia Marquez!


    Laureat al Premiului Nobel pentru Literaturã în 1982, scriitorul columbianGabriel García Márquez s-a născut în 1927, în Aracataca, fiind cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, devenind pe plan mondial părintele realismului magic.

   " ... Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altã capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât sã scriu. "





    Pe la începutul anului 1985, regizorul chilian de film Miguel Littin, al cărui nume se află pe lista celor cinci mii de exilaţi cărora le era absolut interzis să revină în patrie, a stat clandestin în Chile timp de şase săptămâni şi a filmat, folosind mai bine de şapte mii de metri de peliculă, chipul patriei sale după doisprezece ani de dictatură militară. Pornind de la mărturia regizorului, Gabriel Garcia Marquez a creat un roman-reportaj care reconstituie aventura unui artist exilat nu numai din propria ţară, ci şi din propria viaţă.

Cartea poate fi comandată aici!






    
    Pe fundalul violenţei colective şi al conflictelor sîngeroase, petrecute în Columbia la mijlocul secolului xx, Gabriel Garcia Marquez dezvoltă şi prefigurează în "Ceas rău" o scriitură devenită inconfundabilă în romanul "Un veac de singurătate", care i-a adus premiul Nobel pentru literatura. Într-o dimineaţă, pe cînd padre Angel se pregăteşte de slujbă, o împuşcătură tulbura liniştea satului. Aflînd dintr-o "fiţuica cu zeflemele" că soţia îl înşală cu pastor, muzicantul, negustorul de animale Cesar Montero îşi face singur dreptate. Este primul semn al unei violenţe mocnite, începutul unei adevărate "campanii" de denigrare în masă, într-un loc unde adulterele, escrocheriile şi ranchiunele nu mai reprezintă un secret pentru nimeni.

Cartea poate fi comandată aici!






    Publicarea in 1981 a romanului "Cronica unei morţi anunţate" a stârnit entuziasmul unanim al criticii şi cititorilor. García Márquez işi dovedeşte, incă o dată, în această operă de mica intindere, extraordinarele-i daruri de povestitor construind un roman perfect, pe temeiul unui fapt simplu: o crimă anunţată, pe care nimeni nu se straduieşte s-o oprească.

Cartea poate fi comandată aici!










    În 1942, într-o mănăstire din Columbia, sunt scoase la lumină rămăşiţele lumeşti ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoabă capilară măsoară douăzeci şi doi de metri lungime... Să fie oare această descoperire fructul imaginaţiei înflăcărate a autorului? Reală sau fictivă, ea reprezintă punctul de plecare al unei inedite poveşti de dragoste, desfăşurate pe fundalul pitoresc şi decadent al oraşului Cartagena de Indias, la mijlocul secolului al XVIII-lea. La vârsta de doisprezece ani, Sierva Maria este muşcată de un câine. Bănuind-o de turbare sau că ar fi posedată de diavol, Inchiziţia o trimite la o mănăstire, unde, alături de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, trăieşte o pasiune nebună, distructivă şi, prin urmare, blestemată... Prin această capodoperă situată la cumpăna dintre istorie şi legendă, misticism şi erotism, Gabriel García Márquez depăşeşte graniţele realismului magic.

Cartea poate fi comandată aici!




    Ultimele zile ale lui Simon Bolivar, eroul legendar al Americii Latine, - o călătorie către moarte într-un peisaj luxuriant. Ca întotdeauna la Garcia Marquez, o lume plină de pitoresc în care evoluează personaje arhetipale cu sentimente inevitabile la fel de substanţiale ca şi trăsăturile lor fizice. După "Un veac de singuratate", un succes garantat.


Cartea poate fi comandată aici!










    "În Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet, la fel ca în Un veac de singurătate, imaginile par a izvorî la fel de firesc ca florile silvestre într-un câmp mănos, după ploaie. Această capacitate uimitoare a lui García Márquez de a crea imagini (pe care, după spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutreşte dintr-o fantezie gratuită şi dezordonată, ci din toate manifestările şi caracteristicile care configurează culturile din zona Mării Caraibilor (printre acestea clima, geografia, organizarea socială, economia, miturile, simbolurile, legendele, credinţele şi superstiţiile), precum şi din tradiţia literară occidentală. S-ar putea spune că această povestire este plămădită prin hibridarea stilurilor şi motivelor amerindiene şi occidentale, într-un fel de pastişă intenţionat ireverenţioasă care, cu toate acestea, nu pune în umbră imensa seriozitate a temei sale principale: exploatarea şi nefericirea celor oropsiţi şi abuzul de putere." Elsa Cajiao Cuéllar

Cartea poate fi comandată aici!




   Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens ca la începerea unui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul: structura, ton, ritm, lungime şi uneori chiar şi caracterul vreunui personaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă şi solitară care se poate imagina, şi dacă nu-ţi petreci restul vieţii corectîndu-ţi cartea e fiindcă aceeaşi rigoare de fier de care e nevoie ca s-o începi se impune şi ca s-o termini. Povestirea, în schimb, nu are nici început, nici sfârşit: se leagă sau nu se leagă.

Cartea poate fi comandată aici!








    Vreme de mulţi ani, Mama Mare garantase pacea socială şi concordia politică în imperiul său, în virtutea celor trei cufere cu buletine electorale false care făceau parte din patrimoniul ei secret. Slujitorii bărbaţi, protejaţii ei şi dijmaşii, majori sau minori, exercitau nu doar propriul drept de sufragiu, ci şi pe cel al alegătorilor morţi de un secol. Ea reprezenta predominarea puterii tradiţionale asupra autorităţii trecătoare, supremaţia de clasă asupra plebei, transcendenţa înţelepciunii divine asupra improvizaţiei muritoare. În vremuri paşnice, voinţa ei hegemonică înfiinţa şi desfiinţa slujbe bănoase şi sinecuri şi veghea la bunăstarea asociaţilor chiar dacă, pentru asta, trebuia să recurgă la vicleşuguri sau la fraudă electorală. În vremuri furtunoase, Mama Mare a contribuit în secret să-şi înarmeze partizanii şi le-a ajutat în public pe victimele acestora. Zelul acela patriotic o acredita pentru cele mai înalte onoruri.

Cartea poate fi comandată aici!





No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates