Recenzie: Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt

   Concert în memoria unui înger a fost distins în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. Până în prezent, volumul a fost tradus în 15 limbi.

    Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va şopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ură ani de zile? Se va folosi prima doamnă a Franţei de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubeşte?

    Fiecare dintre protagoniştii celor patru nuvele ajunge, într-o situaţie-limită, să-şi cunoască faţa cea mai întunecată. Însă nu toţi ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naşte egoismul pur. Pentru unii, atâta vreme cât nu sunt imuni la remuşcări, mântuirea este posibilă. Pentru alţii, deşi se află la un pas de ea, nu. Schmitt sondează profund şi dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conştiinţei omeneşti şi surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.

Vreau să mulţumesc noului nostru sponsor Librăria online Librex pentru această carte deosebită! Care poate fi comandată aici!

Gândurile mele (Simona): Nu cred că pot descrie suficient de bine cât de frumoasă şi specială este această carte, dar voi încerca. Vreau să încep prin a spune că nu mă aşteptam să-mi placă această carte, dar am ajuns să o ador şi să-mi doresc toate cărţile scrise de acest autor. Stilul său unic şi realist te captivează şi nu te lasă să te desparţi de povestea sa până la sfârşit. Niciodată nu m-am gândit că scrierea unei nuvele poate fi atât de dificilă, dar Schmitt ne împărtăşeşte la sfârşitul cărţii care este diferenţa între scrierea unui roman şi scrierea unei nuvele. 

     În această carte întâlnim 4 povestiri care au ca punct de pornire un singur element şi anume "Sfânta Rita" aceasta este Sfânta imposibilităţilor. Personajele sunt conturate extraordinar într-un decor care le permite să se dezvolte după bunul plac al autorului. Acestea devin încet, încet din oameni care nu au nici o rază de speranţă, a căror viaţă pare distrusă, persoane care prin mântuire, iubire, bunătate şi curaj ajung să vadă altfel lucrurile din jurul lor, ajung să se salveze, dar mai întâi trebuie să-şi dea seama unde au greşit şi să îndrepte răul făcut.

1) Criminala

    În această poveste întâlnim o femeie lipsită de scrupule, care a reuşit să scape basma curată după odioasele crime pe care le-a săvârşit. Conştientă de victorie, ea decide să tăinuiască adânc în suflet atrocităţile comise, dar toate acestea până într-un punct. Când noul părinte apare în oraş toată lumea este fermecată de pasiunea şi energia de care debordează tânărul. Acesta la rândul său este hotărât să ajute, să schimbe şi să vindece suflete. Are nevoie de o misiune, iar când criminala noastră i-se confesează tânărul preot ştie că şi-a găsit menirea, să o facă pe această femeie să mărturisească. Credeţi că va reuşi oare?

Dacă în linguşire

2) Întoarecerea

    În cea de-a doua poveste întâlnim o un bărbat, care lucrează pe o navă, plecat mai tot timpul, convins că banii sunt singurul lucru necesar familiei sale. O veste totuşi tulbură toate crezurile sale, vestea că fata sa a murit. Întrebarea care-l bântuie este care dintre cele 4 fete ale sale a trecut în nefiinţă. Pe măsură ce frământările îl chinuie îşi dă seama că nu a fost un tată bun, că de multe ori nu a fost acolo în aceeaşi măsură pentru fiecare fată în parte, că a făcut diferenţe. Se întreabă cum ar putea recupera timpul pierdut ca să cauterizeze rana lăsată de indiferenţă. Va reuşi oare să fie un tată bun?

3) Concert în memoria unui înger

     Povestea care poartă titlul cărţii este probabil cea mai frumoasă şi emoţionantă dintre toate. Aceasta are în prim plan muzica. Muzica fără de carre viaţa noastră nu ar avea sens, cea care ne defineşte şi ne îndeamnă la lucruri măreţe. Pentru Chris şi Axel muzica este diferită, pentru Chris pianul este un mod prin care trebuie să se facă remarcat şi pentru asta nu vrea să greşască şi nici să meargă pe intuiţie, în schimb Axel redefineşte vioara, acesta cântă schimbând după bunul plac acordurile pentru a fermeca publicul şi a-l ţine alături. Când vraja se termină îngerul cu vioară este aclamat şi ovaţionat stârnind invidia colegului său. Chris în decursul a 20 de ani se va schimba, acesta va deveni din călău victimă, iar cel căruia i-a luat cel mai important dar care-l definea, va deveni călăul, damnatul ale cărui aripi au fost tăiate de ambiţia prostească a unui individ. Credeţi oare că cineva se poate schimba întratât încât să ajungă un monstru?

4) O iubire la Elysee

     Ultima poveste care te m-a făcut să realizez cât de schimbător poate fi omul, omul care nu ştie ce are până nu pierde acel lucru. Care poate iubi chiar şi dincolo de graniţa terestră. Un preşedinte şi prima doamă, care pozează în cuplul perfect O iubire exemplară aşa cum titrează tabloidele. Adevărul din spatele poveştii este altul? Dezgustată de comportamentul soţului său prima doamnă decide să vorbească, să se impună, să-i demonstreze soţului său că nu este proastă. Odinioară când iubirea celor doi se înfiripa timid, niciunul nu credea că relaţia asta avea să meargă şi cu toate astea au reuşit să rămână împreună, sacrificând zi de zi sentimentele lor, prin falsitatea impusă în faţa publicului. Iubirea lor a început să capete o altă formă, cei doi ajungând să treacă graniţa spre sentimentul urii. Până când, totul se termină brusc! Dacă vreţi să ştiţi cum ajunge preşedintele să-şi iubească din nou soţia, vă invit să citiţi această capodoperă, care poate atinge chiar şi o inimă de piatră.

Nota mea 5/5